Omul si paianjenul = furt

Acum ceva timp am avut parte de o intamplare hazlie. Eram in tramvai, pe scaun, si ma duceam spre casa. Eram in primul scaun din randul de langa geam si in fata mea era un barbat cu un ghiozdan in spate, cu castile in urechi, gen omul pregatit pentru o excursie la munte.

Nu era cu fata la mine dar nici cu spatele, era putin in lateral cu privirea si corpul. Se uita ba inainte, ba in lateral, era in lumea lui. Eu ma uitam pe geam si ma gandeam la orice altceva decat realitatea ce ma inconjoara.
Individul avea ghizodanul pe umarul stang iar cu mana dreapta se tinea de barele de sustinere din acel tramvai.
La un moment dat ma uit pe spatele lui si vad un paianjen. Era cat jumate de palma, deci era mare. Statea atarnat in panza fix pe spatele lui.

Mie mi-e cam frica de paianjeni dar cu o zi inainte, in statia de tramvai, am facut un pas inainte. Se urcase un paianjen minuscul pe mine si m-am gandit ca nu ar face vreun rau si l-am luat in mana.
Ma cam luau emotiile cand se plimba pe mana mea dar a fost destul de ok. Ma jucam cu el, il puneam pe jos, il ridicam, mai ceva ca un copil mic.
La inceput emotiile au fost mari dar dupa ceva timp am trecut peste ele. Acesta era pasul.

Sa revenim la ale noastre.
Acest paianjen ba se ridica, ba cobora pe spatele acestui om, probabil de la vibratiile produse de mersul tramvaiului.
Am stat si m-am uitat la el si mi-a trecut prin cap sa-l iau de pe spatele omului sa nu moara strivit. Cu gandul la ziua de dinainte eram asa pornit sa nu moara acel paianjen, incat am si trecut la fapte. Aveam o simpatie pentru acea creatura.

M-am gandit ca daca ii spun omului ca are un paianjen, cat jumate de palma pe spate, s-ar speria si l-ar fi omorat din frica produsa.
Nu era prea multa lume in tramvai si am zis sa incerc sa-l iau fara sa las impresia ca as fi vreun ciorditor.

El uitandu-se in lateral nu avea cum sa vada toata actiunea.
Duc mana usor spre spatele lui, in dreptul paianjenului, si incerc sa-l fac sa se urce pe ea.
La prima incercare aluneca si nu reuseste sa se urce pe degetul aratator. La a doua incercare, cand sa mi se urce pe mana, cade in buzunarul drept de la geaca individului.

Parca instantaneu acesta intoarce privirea catre mine si se uita speriat. Tinand mana la buzunar, si-a dat castile jos si a incremenit de frica. Credea ca incercam sa-l fur.
Cand l-am vazut in starea asta am incercat sa-i explic situatia si ca nu sunt ce crede el, adica un hot de buzunare. I-am explicat ca nu am nevoie de nimic de la el si ca defapt avea un paianjen pe spate si ca eu am incercat sa-l iau fara ca el sa se sperie.

Cand i-am zis ca avea paianjenul cazut in buzunar a pus mana in el ca sa controleze daca ii lipseste ceva, nicidecum sa vada paianjenul cazut. A fost strivit. Trist...
Dupa intamplarea asta s-a dus mai in fata tramvaiului si dupa nu l-am mai vazut. Probabil coborase.

Cu toate ca am vazut multi oameni speriati, acesta a fost unic. Am crezut ca i se opreste inima de frica si ca ma baga intr-o belea mai mare.
Dupa ce am ajuns acasa am povestit persoanelor apropiate mie si bineinteles ca au ras. Dar parea ceva comic cand le-am povestit.
Am stat si m-am gandit. M-am gandit la ce am spus si am "vazut" imaginar discutia perspectiva.

"Auziti, vedeti ca avei un paianjen pe spate." (avea castile in urechi, nu ma auzea).
"Ok nu ma aude, atunci sa incerc sa-l iau eu." (gandeam eu...)
"Hai paianjen afurisit treci pe mana mea ca nu vrei sa mori azi. Hai, asa usor, misca-ti fundul ala gras. Damn ai ratat prostule. Mai incearca odata."

La a doua incercare:
"Hai ma ca poti, treci pe... (cade in buzunar)... mana mea :|. Damn. Stai asa ca te scot eu."

Individul se intoarce cu privirea speriata la mine si cu mana apasata pe buzunarul acela.

"Damn te-a strivit prostul asta... shit happens" (spuneam in gand).
"Aaaa nu e ceea ce credeti, aveati un paianjen pe spate si eu am incercat sa-l iau fara sa va speriati. Dupa a cazut in buzunar si m-am gandit sa-l scot fara sa simtiti."


Treaba era clara, paream banal, cu o poveste banala, dar in sinea mea stiam ca nu e asa. Dar ce puteam sa mai zic, omul credea ca a dat peste un ciorditor.
Eu eram deja in alerta, pregatit sa blochez orice lovitura care ar fi venit din directia lui.

Bine ca nu a fost asa. As fi fost un ciorditor bataus acum...
Si totusi intamplarea a fost destul de hazlie dar si aici dovedim ca aparentele inseala.

Barbatii nu vor sa faca SEX. Uneori

Da este adevarat si e dovedit stiintific. Barbatii au unele momente de retinere cand e timpul pentru un act sexual. Desi se gandesc mai mult la sex decat femeile, se intampla.
Dar din ce cauza? Va voi explica pe larg acest subiect.

Chestia asta tine de orgoliul barbatului. Stim ca orgoliul este un lucru foarte important pentru barbat, mai important decat al femeilor.
Fiecare dintre noi am avut cel putin o fata care ne-a pus capac si care am vrut cu toata dorinta sa ii dam un sarut sau, mai mult, sa o avem la pat.
Pentru un timp acea fata a fost ca o zeita pentru noi. Nici o alta fata nu era mai frumoasa ca ea, nici o alta fata nu putea sa o inlocuiasca.
Ea era unica. Doar o perioada.

Ei bine, acea dorinta de o avea in pat ne-a acoperit orice alt gand, orice alte emotii, ne-a eclipsat realitatea. Eram indragostiti fizic de ea si acea dorinta s-a inradacinat in mintea noastra. Toti am ajuns la acel moment in care credeam ca ne-am gasit jumatatea. Dar realitatea era alta...

Chiar daca au fost simple discutii ca intre amici, ca intre iubiti, chiar daca au fost saruturi si atingeri, totul nu a fost complet pana nu ne-a ajuns in pat sau pana nu a fost a noastra complet. (nu neaparat in pat).
Si totusi a venit momentul primei nopti de dragoste cu persoana respectiva.
Dar cineva nu este pregatit. Defapt este asa de pregatit incat nu este pregatit. Asa de pregatit mintal inca nu este pregatit fizic. Il domina emotiile, gandurile, pozitive sau negative.
Probabil v-ati dat seama despre cine este vorba. Despre noi barbatii, bineinteles.

Da, barbatul nu este pregatit pentru prima lui noapte de dragoste cu persoana considerata unica in lume, considerata "jumatatea ideala".
Ce se intampla defapt? Creierul este mereu in alerta si aduce aminte in orice moment ca dorinta este foarte mare, ca persoana de langa el este pe punctul de a se "supune" si ca noi ca barbati nu trebuie sa dam gres. Ne gandim prea mult la acel moment, la un eventual esec, incat relaxarea dispare instant si totodata vin toate grijile, acele ganduri negative.

Noi stim ca trebuie sa "o dam pe spate" din prima zi si gandul asta duce imediat la posibilitatea de a rata ocazia, de "a muri la intrare". Da, de a muri la intrare, la propriu.
Toate astea adunate produc niste senzatii foarte puternice si gandul, ca nu vom fi destul de buni la pat, ne omoara. Defapt aceasta "nepregatire" tine de psihicul uman si cei cu psihicul slab sunt dominati fizic de reactiile creierului.
E ca atunci cand alergi si creierul iti spune ca ai obosit. Tu trebuie sa-ti impui ca nu e asa si sa mai alergi 2 kilometri.

Din cauza asta barbatul nu poate duce pana la capat ce si-a propus. In fata lui este fata care si-a dorit-o asa de mult iar multitudinea de senzatii din acel moment practic blocheaza cele potrivite, care ar trebui sa ne scoata din acel impas.
Dar nu este nimic grav, de multe ori, a doua oara, se arata MASCULUL de sub infatisarea de baiat rusinos. Depinde si de partenera care este in fata lui, depinde de cum reactioneaza si cum se implica in acel moment. Depinde de cat de mult ne intelege si ne ajuta.

Am vorbit la persoana intai pentru ca si eu am trecut prin asta. Dar i-am zis ca am fost lovit la antrenament sub centura (adica bijuteriile mele) si ca ma cam dor. Ele.
A doua seara a fost foarte ok :).

Cand apare aceasta fata nimic nu mai are sens iar realitatea este distorsionata de dorinta de o avea in patul nostru.
Toate lucrurile sunt date peste cap iar gandul ca e posibil sa esuam ne blocheaza singurul fapt pentru care ne-am tot zbatut, sa facem dragoste cu persoana mult dorita.

Efectul placebo

Ce inseamna efectul placebo si cum se manifesta?
Inseamna sa crezi in ceva desi acel lucru nu are rezultatele necesare sau asteptate.

Va dau un exemplu: va doare capul ingrozitor si va duceti la farmacie. Cereti o pastila pentru cap si doamna farmaceutica va da o pastila galbena. Va spune ca acea pastila "rezolva" orice durere de cap.
Dupa ce ati luat pastila simtiti cum va trece capul. Desi pastila era una inofensiva, fara nici un efect, v-a trecut capul. Miraculos.

Cum se manifesta acest efect placebo? (Test facut de specialisti).
Individul respectiva are o problema si vrea sa o rezolve. Doctorul ii prescrie o reteta si daca o va urma acest individ se va simti mai bine.
Dupa ce a primit reteta pleca de acolo cu premiza ca problema va disparea cu ajutorul ei.

Desi acea reteta nu are efecte prea mari asupra problemei individului, acesta crede in ea si este convins ca il va face bine.
Creierul si corpul sunt intr-un continuu stres, el fiind alimentat de gandul la posibilele efecte sau agravarea problemei, dar cand primeste "rezolvarea" problemei (reteta prescrisa), intra intr-o stare de relaxare totala, o stare de usurare si, totodata, corpul reactioneaza.

In aceasta stare creierul elibereaza in corp anumite substante care au efectul de a rezolva, la propriu, anumite probleme. Ca o mana vindecatoare ce iti atinge capul. Are efect de vindecare asupra unor zone ale corpului sau anumite boli.
Daca printre problemele care le rezolva se numara si cea a individului, exista o foarte mare sansa de vindecare.

Acea problema poate fi de orice natura, de la banala durere de cap pana la boli de inima sau chiar boli incurabile.
DA, au fost cazuri in care indivizii s-au vindecat de boli incurabile, precum cancerul, prin acest efect placebo.
Si-au dorit mult, au crezut in acea "reteta" si corpul a reactionat la cerintele creierului. O mentalitate pozitiva ajuta foarte mult in orice caz de acest gen.

Bineinteles ca acest efect nu este solutia problemelor noastre, altfel am fi toti sanatosi, dar este un inceput bun sa crezi in vindecarea bolii sau rezolvarea altor probleme. Depinde de la persoana la persoana si probabil depinde si de intensitatea dorintei de vindecare.
Din milioanele de cazuri de posibile vindecari, rezolvari ale problemelor pe aceasta cale, destul de putine s-au dovedit a fi adevarate.

Nu se stie niciodata ce se va intampla daca tu crezi cu adevarat in vindecare, fie ea si boala incurabila, asa ca e bine sa continuati sa credeti si poate sunteti unul dintre norocosi. Eu asta sper.

Baiat dezamagit

Duminica am avut serbarea de Craciun la karate. A fost frumos, am spart niste BCA, demonstratii facute intr-o saptamana (pregatiri pentru campionate..) dar per total a fost foarte ok. Bineinteles ca a fost un tort mare facut special, cu sigla clubului, urari de bine si foarte bun la gust . Cadourile si Mos Craciun nu au lipsit si copii au fost foarte fereiciti.

La un moment dat mai erau cateva cadouri dar acest baiat, mare de vreo 16-18 ani, nu era trecut pe lista de demonstratii deci nici pe "lista" de cadouri... si totusi... mai erau in plus cateva.
I-am facut semn lui sensei sa-l strige pe el dar probabil nu a auzit pt ca era o galagie... ma rog.

Uneori urasc faptul ca eu cunosc limbajul corpului, ca sunt atent la detalii. Azi am avut ocazia.
Acel baiat nu are o situatie prea buna, este "adoptat" de un coleg de antrenamente (54 de ani) si se descurca cum poate. Si este un baiat foarte bun ca fel de a fi, in comportament.. este foarte cumsecade.

Dupa ce i-am facut semn lui sensei, nu am reusit sa-i dau un cadou din cele ramase. In cadou nu erau multe chestii, niste dulciuri, o om de zapada care canta.. etc, dar cand m-am uitat la el am ramas... cu un gust amar in gura, desi mancam tort. Se uita lung la cadourile ramase si se vedea pe fata lui dezamagirea. O foarte crunta dezamagire ca n-a primit si el. Probabil nici nu stia ca daca nu are demonstratii nu primeste cadou. Ma rog.

Mi-a fost asa mila de el, incredibil sentimentul, si am incercat sa-l ajut, am mers la sotia lui sensei si mi-a zis ca daca nu e pe lista nu primeste cadou ca sunt numarate.. nu era pe lista.
Dar totusi la sfarsit cand a plecat l-am vazut ca avea cadou acel coleg. E ca un tata pt el. M-am bucurat cu jumate de inima pentru ca trebuia sa aiba si el desi nu a pus bani, desi nu a avut demonstratie.

Si acum am in minte fata lui dezamagita dar totusi zambareata. E un om vesel din fire dar sub veselia aia se ascundeau sentimente puternice...
Cati oameni buni ajung si mai rau datorita traiului din Romania.
Repet, oameni buni.

Dar ma gandesc ca Dumnezeu are un plan pentru fiecare si nu intoarce privirea de la oamenii nevoiasi dar buni la suflet. Trebuie sa fie asa.

De ce nu e bine sa spunem mereu adevarul?

Multi dintre noi mintim. Nu neaparat in fiecare zi dar se intampla. Chiar si cei care sustin ca nu o fac, mint fara sa-si dea seama.
Dar de ce mintim? Un motiv bun ar fi reactionarea celor dragi la un adevar crunt.

Avem de ales din 2 optiuni:
1. Sa fim corecti fata de cel din fata noastra si sa-i spunem adevarul.
2. Sa ocolim adevarul si sa venim cu propria noastra versiune.

Sa le analizam pe rand.


Prima varianta. Sa fim corecti fata de cel din fata noastra si sa-i spunem adevarul oricare ar fi acesta.

De cate ori ati pus pe cantar situatia si ati analizat-o? Probabil de foarte multe ori. Dar adevarul e unul singur.
Dar ce faci cand orice adevar doare si ar rani persoana din fata ta?
Iti iei inima in dinti si incerci. Preferi sa nu afle de la altcineva.
Chiar daca o sa sufere de pe urma raspunsului tau, o sa te aprecieze ca, totusi, ai avut curajul. Dar atentie, asta nu se intampla constient pentru ca in acel moment ea a reactionat si de foarte multe ori nu in mod pozitiv.

Dupa ce se inradacineaza in subconstient, senzatia de a multumi pntru ca ati avut curajul de a spune un adevar crunt, iese la iveala.
Probabil va spune despre asta, probabil nu, depinde de persoana si de dificultatea adevarului in ochii celui care il suporta in acel moment.



A doua situatie. Sa ocolim adevarul si sa venim cu propria noastra versiune.

Ati ales sa mintiti dar sa vedem la ce trebuie sa ne asteptam daca alegem varianta asta.
In primul rand minciuna este mai des folosita si mult mai apreciata de aproape orice persoana, in detrimentul adevarului. De ce?
Pai oricine stie ca minciuna ascunde fata reala a necazului si creeaza una mai placuta, mai eleganta, mai utila.

Dar ce se intampla cand persoana mintita afla adevarul de la o alta? Ei bine, aici e cam incurcata situatia. Deobicei se vine cu alte minciuni ca sa se incerce iesirea din situatia aparuta dar multi nu se descurca si esueaza. Sunt ca niste nave maritime la mal, asteptand valul decisiv.
Am inteles ideea ca nu e bine nici sa spui adevarul dar nici o minciuna.

Dar ce se intampla atunci cand sunteti nevoiti sa mintiti desi ati fi vrut sa spuneti adevarul?
Daca de alegerea asta depinde o relatie de iubire, de prietenie, o relatie copil-parinti, ce ati face?
Nu va pot impartasi cunostintele mele pentru ca e datoria fiecaruia de a alege, de a lua decizii. Dar ganditi-va ca orice decizie ati lua, uneori insasi viata poate fi pusa in balanta.

Si pentru ca am ajuns la final de articol, am o singura intrebare:
Dintre adevar si minciuna ce preferati in general?

Frica de ciorditori

Asculti muzica la telefon si deodata se opreste. Te uiti la casti si dupa, instinctiv, duci mana la telefon sa-i dai play. Prea tarziu, pana sa realizezi ca nu-l mai ai, cel care ti l-a luat deja a rupt-o la fuga.

Este un tipar obisnuit, des intalnit. Si mie mi s-a intamplat, si voua vi s-a intamplat. Si totusi de unde frica asta de ciorditori?

Azi am fost in metrou, in drum spre casa si langa mine era un tip. Un tip de care te sperii noaptea pe strada. Asa mare era.
Ciudat este faptul ca acest tip era bine facut, asa bine, incat daca mi-ar da o palma dupa ceafa m-ar fi tapetat pe peretii metroului.
Avea un ghiozdanel mic si tot se uita la mine cu coada ochiului, semn de atentie la mainile mele si la distanta dintre ele si ghiozdanelul lui.

Sunt destul de inalt dar pe langa el eram ca un pion pe langa un rege... sau regina.
Si totusi de unde frica asta? El era ditamai omul si eu un plapand pe langa el, chiar nu inteleg.

De ce oare nu s-a intors sa-mi zica: "bai tu asta, ai fata de ciorditor, date mai incolo sa nu te mulez pe pumnii mei".
Era simplu si probabil m-as fi dat.
Dar de la experimentul cu pumnii si pana la privirile neobservabile dar totusi insistente, este cale lunga. Vederea mea periferica nu ma insela, desi ar fi vrut. Cred .

Dupa mai multe intamplari de genul am ajuns la niste concluzii. Sa ne gandim putin.

1. Frica nu este de acel individ ci de posibila armata de oameni din spatele lui.

2. Gandul ca acel individ manuieste un cutit ca sa-si faca "treaba" blocheaza orice sursa mentala de a gasi o solutie eficienta.
Posibilitatea de a speria infractorul si acesta de a face franzuri din hainele pagubasului, este un plus de energie... negativa.
Si asta duce tot la frica de individ.

3. Stiind ca romanasii nostri nu se baga la un eventual furt din buzunare, sperie si mai mult. CULMEA, infractorul singur, in mijlocul a 30j de oameni. Dar asta e mentalitatea romanului si nu o poate schimba nimeni.

Astea sunt doar 3 motive din zecile. Ele ne doboara mintal pe noi, nu un amarat de prichindel.

Dupa ce ma apucasem sa scriu in telefon, acel individ imi tot arunca priviri subtile din cand in cand. Nu inteleg nici asta.

Scriam cu ambele maini, le aveam blocate... credea ca mai aveam cumva o mana in plus?
Sau poate s-a gandit ca trimiteam sms-uri catre alt ciorditor, sa-i spun ca nu ne poate dobora daca sarim amandoi pe el...

La ce s-o fi gandit numai el stie.

De ce uitam?

V-ati pus vreodata intrebarea asta? De ce uitam anumite lucruri sau totul in general...? Sunt extrem de putine cazuri in care oamenii nu uitat decat foarte rar.
Totul tine de memorie si de informatiile captate din jurul nostru.
Ca e o masina, o intamplare, un miros sau o senzatie, toate sunt informatii pe care creierul le memoreaza.
Dar ca orice calculator si memoria creierului are un spatiu limitat. Nimeni nu a aflat cat de mare este spatiul de depozitare a informatiilor in memorie dar cert e ca probabil difera de la om la om.

Cum se comporta memoria si pierderea de informatii? (uitarea).
In fiecare zi suntem asaltati pretutindeni de informatii si din cauza asta "hardul" creierului se umple si astfel "da pe afara".
Cum? In procesul de uitare sunt implicate doar informatiile neimportante, cele care nu le folosim in mod repetat etc.

Unele informatii se inradacinesc asa mult in subconstient incat pur si simplu nu mai ies la iveala decat in cazuri exceptionale sau poate niciodata.
De exemplu, ce am facut acum o saptamana?
Multi uitam si ce am facut acum 5 minute, dar mai ales acum o saptamana.

Dupa cum spuneam, memoria este "hardul" creierului si ea inmagazineaza informatii de pretutindeni. Cand atinge acel prag, limita maxima de depozitare a informatiilor, trebuie sa faca loc pentru noi informatii. Ca sa poate face asta trebuie sa stearga tot ce e in mintea noastra care nu ne este folositor si asta inseamna orice informatie neimportanta sau care nu am folosit-o de prea multe ori.
In modul asta se pierd informatii si uitam.

De ce de multe ori avem senzatia de deja-vu?
Informatii care exista deja in creierul nostru sunt parti din intregul care compune acea intamplare, senzatie etc. sau se "updateaza" la respectivele.

Ce se intampla cu experientele care ne marcheaza viata?
Cand traim o experienta tulburatoare toata intamplarea se inradacineaza in subconstient. Uneori doar cat sa uitam de ea dar alteori foarte adanc incat sa nu ne mai aducem aminte niciodata, chiar daca am retrait acele momente. Depinde de la om la om.

Atunci cand trecem prin intamplari foarte asemanatoare, toate informatiile din subconstient trec in constient si astfel ne aducem aminte de nenorocirile prin care am trecut. Depinde si de gradul de adancire a informatiilor in subconstient.
Chestia asta ne poate afecta comportamentul, personalitatea si modul de a trai viata.

Atunci cand aveti probleme pe cap, tot felul de ganduri si griji, va sfatuiesc sa va umpleti memoria de informatii pozitive, placute vizual, fonic, luate din lumea inconjuratoare sau chiar din imaginatie. Imaginatia ajuta foarte mult daca stii la ce sa te gandesti.
E un mod folositor de a uita de problemele zilnice aparute.

Atunci cand ascultati muzica preferata sau doar va relaxati in natura, in Counter Strike (hehe), nu-i asa ca uitati de toate grijile si problemele? :)